Declaraţie de dragoste
Sentimentele sunt complicate. Le evităm pentru că au puterea de a ne schimba. Ne fac mai buni sau mai răi, in funcţie de situaţie. Unii sunt curajoşi, îşi permit din secunda unu să lase soarta să se joace cu ei. Ajung fără excepţie să fie dezamăgiţi. Aici…ajung din nou la alegerea de la început. Creier sau inimă? Am făcut parte din prima categorie. Şi din a doua. Acum încerc să mă întorc printre cei curajoşi. A fost distractiv, dar ştim cu toţii că numai ceva adevărat ne poate încălzi într-o noapte rece. Că într-o zi…va fi pentru totdeauna. Nimeni nu ştie cum şi când va fi, tocmai asta e frumuseţea. Trebuie să trăieşti pentru a o găsi. Pentru că merită efortul. Nu vor mai exista regrete sau lacrimi. Nu vor mai fi bucurii, ci o fericire permanentă. Şi o motivaţie pentru a trece cu bine de fiecare zi grea. Noi vise, noi planuri şi o linişte cu efect energizant. Sunt convinsă că fiecare din cei care vor citi îşi va aduce aminte cu plăcere de o strângere de mână care i-a crecut numărul bătăilor inimii, un zâmbet care i-a înveselit întreaga zi sau celebrii flururaşi care fac genunchii să cedeze. Sincer, ăsta e şi scopul. Ca să pot da copy-paste la pasajul care urmează, a trebuit să îmi încalc o promisiune. Să deschid un fişier ascuns undeva la mine pe calculator şi să recitesc. Se pare că sunt mai puternică decât credeam. Sper să fiu la fel de convingătoare.
“Iubirea adevărată este o taină: este delicată, suavă şi mult prea pură. Este ca un joc între doi copii, care se iubesc mereu cu aceeaşi intensitate, exact ca şi în prima zi. Iubirea mă aruncă în ochii celuilalt, unde mă pierd într-un ocean de iubire. Iubirea mă sufocă, îmi cuprinde inima cu un dor amar şi dulce totodată, mă ridică şi mă coboară în lumea visului şi în prăpastia durerii, dar nu pot trăi fără de ea. Celălalt este sensul meu şi rostul meu în timp şi în veşnicie. Sunt un nimic fără de el.
Eu sunt cu adevărat eu numai când mă uit în ochii persoanei iubite. Poate că nu am multe să îi spun de fiecare dată, dar prezenţa celuilalt mă arde cu un foc dulce şi răcoritor. Mi-e frică să mă gândesc că ar putea veni clipa pierderii iubirii: nu va mai avea niciun rost viaţa mea. Atingerea mâinii lui mă ridică la ceruri şi mă umple de bucurie. Mă arde până la epuizare şi mă umple de lumina acestui ceresc foc. Cuvântul lui îl sorb cu toată fiinţa mea şi mă însetez după tăcerea pe care o las să se aştearnă între noi atunci când suntem împreună. Mă simt veşnic doar pentru că iubesc. Eu nu mai exist decât pentru a iubi. Restul chiar nu mai contează! Restul nu ţine de mine şi nu are nici o valoare. Vorbesc doar pentru că am a dărui cuvinte de iubire sau pentru a implora Cerul să mă aşeze şi mai curat în inima iubirii mele. Respir doar între două întâlniri, restul fiind dor, tăcere şi o dulce moarte a aşteptării.
Văd persoana iubită în inima mea, în fiecare floare, în fiecare nor, în fiecare chip de copil pe care îl întâlnesc şi o aud în visele mele cele mai dulci, care nu ar trebui vreodată să se termine.
Celălalt trebuie să fie bucuria mea, liniştea mea, zâmbetul meu, sprijinul la încercare şi în suferinţă. Celălalt este clipa de fericire într-o lume egoistă şi mincinoasă. Este oaza de lumină şi dragoste într-o viaţă nedreaptă şi care îmi oferă mult prea des lacrimi şi durere. Celălalt trebuie să mă ajute să-mi păstrez copilăria, puterea de a merge mai departe şi adevărul atunci când prea mulţi mă mint sau mă ignoră. Celălalt îmi dă puterea de a fi fericit, de a simţi că nu sunt un nimeni, că veşnicia îmi aparţine, că ne aparţine amândurora!”
http://www.youtube.com/watch?v=EY0_oVV29PM


“Charles Dickens – Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.”
Pentru cineva anume..
—-
Wake up Muttley(the_name) you’re dreaming again!
You’re not Robin Hood and you’re not Gunga Din!
You’re not a brave knight or a king who’s been crowned;
You’re just plain old Muttley(the_name), the snickering hound!
—-
Nu trebuie doar sa visam..ci sa traim visul !
// esti mic..si slab..de inger
Dragoste de romane… credeam k am trecut de faza asta
)
Pupici, dragostecu de-a sila exista pretutindeni si e groaznica, e josnica, demna de dispret.
Te pup, nush de ce am simtit nevoia sa scriu asta, poate am si eu o problema.
Cand ne mai vedem la o cafea?
P.S: puterea vine odata cu daruirea